De-ar putea o gură păcătoasă
Să spună tot ce-n suflet-mi strâns
Ea s-ar sfinţi ca o mireasă
Rostind alene dorul meu prea frânt.
De-ar putea un demon să trăiască
Tot crinul ce îl simt în pasul tău,
În chip de înger viu el s-ar preface
Cântând din harfe numai chipul tău.
De ar putea gunoiul lumii să se umbrească-n
Umbra ta trecând răzleţ ori lent
Mărgăritare-aş scoate noi din humă
Ca lacrimile ce pe faţă-mi se aştern.
De ar putea tot sufletul din mine
Flămând şi însetat să te cuprindă
Ar spune c-a ajuns la nebunie
Când două inimi lumea o perindă.
