Copilul din mine

 

Zâmbind candid cu lacrimi de fericire la colţul ochilor, cu soarele parcă răsărind în colţurile gurii ce spune pentru prima dată „soare”, „lumină”, „iubire”, neştiind ce înseamnă toate aceste nimicuri pământene, copilul din mine mă priveşte iar , ca de fiecare dată din colţul oglinzii cu îndrăzneală şi vervă spunându-mi că a răsărit din nou soarele pe strada mea. Cum să-i spui unui copil că se înşeală când vede soarele, chiar şi acolo unde sunt nori groşi. Mă uit la el supărat de maturitatea mea explicându-i părinteşte că astăzi este o zi noroasă şi urâtă, de aceea să nu mai spună nimănui că e soare. Mă tem că-l vor considera nebun. Iar el, copilul din mine, urlă în gura mare, „E soare! Chiar dacă voi, oamenilor mari, nu vedeţi!” Ce să faci…din partea mea fie şi soare, căci acum se aşterne pe pământ strat după strat nea, învelitoare după învelitoare…până a transformat casă în bârlog de urşi, ce se uită zgribuliţi pe geam la un fulg apoi la altul. Iar copilul vrea să se joace între fulgii mari şi grei de alb, între alţi puştani cu sănii şi pungi de nylon ce umplu strada de chiote şi zurgălăi de glasuri inocente ce pângăresc curăţenia de alb a naturii. Curg încet pe străzi, într-o beatitudine exaltantă ce se furişează încet la suflet, acolo lângă inimă dezgheţând-o încet, încet. Voi lăsa copilul să zburde în voioşia lui mâine, nu azi…azi vreau să fiu om mare cu responsabilităţi şi îndoieli şi frustrări. Mâine dimineaţă va ieşi copilul din mine. Mâine…da…mâine….

Mă trezi de dimineaţă bătând în geamul de la baie, în care m-am oglindit şi m-am privit cu atenţie nerecunoscându-mă parcă de zâmbetul ce îmi atârna de la un capăt al feţei la altul. „Astăzi e timpul de joacă.”,mi-a spus gingaş copilul din mine. „Astăzi?”…of, uitasem!

Dar m-a luat de mână şi m-a tras afară în zapadă lăsându-mă să mă trântesc în disperarea întregii mele fiinţe de om matur până am scos din mine şi îndoiala şi frustrarea…până am redevenit copil. „Joacă-te cu mine!”, a zis copilul. Să mă joc…da, o să ne jucăm frumos şi am rămas pironit locului neştiind ce să fac. Uitasem să mă joc. Am luat neaua şi am început să modelez cu febrilitate forma unei case şi am construit-o din ţurţuri şi zăpadă proaspătă până ce obrajii mei s-au îmbujorat de fericirea descoperirii unei noi construcţii.Supărat copilul mi-a trântit de pământ magnifica construcţie. „Joacă-te cu mine, doar cu mine!”. A luat de jos un bulgăr de omăt şi l-a aruncat drept în faţa mea zgâriindu-mi pielea proaspătă, pătrunzând până în adâncul feţei cu ghearele-i minuscule. M-am ridicat de jos şi cu ură am aruncat înapoi un bulgăr gata pregătit să omoare plodul ce se cuibărise în viaţa mea. L-a lovit drept în faţa şi ştergându-se cu mâneca-i zdrenţuită a început să râdă încet, apoi mai tare şi mai tare de părea că tot universul se zguduie la auzul lui. Mi-am întins colţurile gurii într-o grimasă de uimire

…nu murise. Am luat alt bulgăr şi apoi altul, altul, altul de părea că nu voi găsi pe lume destulă nea să potolească setea mea de răzbunare. Şi el râdea, tot râdea…aşa candid şi inocent de părea că soarele iese din nori doar pentru el şi brazii se întrec într-o horă nebună în ritmul vioi al râsului de copil. Atunci am înţeles ce trebuia să fac. Am început să zâmbesc, să surâd, să râd, să hohotesc de parcă aş fi fost singur pe lume…şi eram…doar eu şi copilul din mine lăţiţi în zăpadă, desenând îngeri, apoi adunând nea pentru un Moş Crăciun uriaş pe care îl aşteptam în fiecare an, dar care nu venea la mine pentru că nu credeam în el. Şi aşa cu copilul alături au bătut viscole şi vânturi vii de primăvară, secetoasa vara şi frunzele zburând sub picioarele noastre, apoi la gura sobei cu cizmuliţele pregătite, bradul împodobit, nasul rece de promoroacă…până am devenit iar frumos şi viu.

                Într-o zi, a venit copilul şi mi-a spus că va pleca spre dimineaţă, dar eu să dorm liniştit căci altfel va plânge. De ce oare să plece? Era aşa de bine împreună…copil şi om mare unul lângă altul până am devenit copil şi copil. Dimineaţă era atunci când l-am văzut pentru prima oară şi dimineaţa pleacă. Drum bun copil drag, copil din mine…Să visezi frumos la noapte oriunde te-ar găsi ea, căci ştiu că îngerii te veghează. Hai dormi, că mâine eu voi fi copil, copilul ce râde, se joacă şi plânge, copilul ce iubeşte oamenii mari până ei devin iar copii…